Ziarul BURSA #Companii / 19 decembrie 2022
EUGEN SCHEUŞAN, DIRECTORUL GENERAL AL ELECTROMAGNETICA: “Firme private incep sa cumpere statii de incarcare in curent continuu de la noi”
Producerea şi vânzarea de staţii de încărcat automobile electrice probabil că va reprezenta o parte importantă din bugetul Electromagnetica, anul viitor, consideră Eugen Scheuşan, directorul general al companiei. Domnia sa este de părere că, dacă anul trecut a fost unul de promovare din partea Electromagnetica, în care toate eforturile au fost consumate pentru educarea potenţialilor consumatori, prin programe de demonstraţie, în 2022 se poate vorbi de un început de afacere.
Potrivit lui Eugen Scheuşan, capacitatea de fabricaţie este depăşită, acum, de cerere, până la sfârşitul acestui an fiind deja vândute circa 60 de staţii în curent continuu: “Acum suntem la un program de fabricaţie de două staţii pe zi. Pentru anul viitor, ne propunem să producem cel puţin 5-7 staţii zilnic. Putem afirma că, în momentul de faţă, este începutul domeniului privat. Firme private încep să cumpere staţii de încărcare în curent continuu de la noi, chiar dacă achziţia unei astfel de staţii presupune costuri de zeci de mii de euro”. În spaţiul public, compania se adresează în special primăriilor, care fac investiţii de acest gen cu bani din fondul de mediu.
În contextul vânzării de echipamente de încărcare a automobilelor electrice către reprezenţe BMW şi Mercedes, Eugen Scheuşan ne-a declarat: “Firme private de prestigiu, care aveau oricând posibilitatea pe filiera proprie să cumpere staţii din altă parte, au înţeles faptul că şi o companie românească poate să realizeze astfel de echipamente şi i-a dat posibilitatea să se afirme. Vorbim despre BMW la Ploieşti şi despre Mercedes la Galaţi. Sunt primele staţii vândute în sectorul auto, unor reprezentanţe ale unor firme de renume, care au considerat, la standardele de calitate pe care le au, să cumpere staţiile de la noi.
Acum este agitaţie pe această piaţă a staţiilor şi aproape că amânăm pentru anul viitor programele de mediu, ca să satisfacem cererea de pe piaţa internă a companiilor private. Pe această piaţă există companii care-şi înfiinţează flote cu închiriere, care-şi întocmesc spaţii de încărcare a automobilelor electrice şi care vin cu banii jos, eventual şi cu 30% avans. Aşadar, firme din România încep, pe bani proprii, să facă astfel de investiţii, alegând produse româneşti, cercetate, proiectate şi fabricate în România”.
Conform domnului Scheuşan, sistemele de încărcare au fost fabricate de companie în special având în vedere programele naţionale de dezvoltare, ce prevăd realizarea unor astfel de echipamente, prin Fondul de Mediu şi PNRR.
Deşi poate că ne-am aştepta ca această criză energetică pe care o traversăm să frâneze dezvoltarea domenului electromobiltăţii, în opinia lui Eugen Scheuşan, electromobilitatea va produce un fenomen invers – va excita investiţiile în producerea de energie electrică de toate felurile, pentru satisfacerea cererii. “Preţurile la care se vinde energia electrică pentru electromobilitate sigur vor fi mai mari decât preţurile energiei pentru aplicaţiile casnice. Mobilitatea este fără întoarcere. Viaţa foarte multora depinde de mobilitate. Foarte mulţi vin dimineaţa în Bucureşti şi pleacă seara, câte 30-50 de km, şi este deci inevitabil automobilul”, a conchis domnia sa.